Se povestește despre un anumit preot care era deranjat să vadă un bătrân în zdrențe intrând în fiecare zi în biserica lui la amiază, ca apoi să iasă după doar câteva minute. Ce putea face omul acolo? L‑a informat pe paznic să îl ia la întrebări pe bătrân, fiindcă în biserică se aflau și lucruri de valoare.

„Vin să mă rog” a răspuns bătrânul la întrebările paznicului.

„Ei, hai”, i‑a răspuns acesta, „că nu stai destul în biserică cât să spui o rugăciune.”

„Păi, să vedeți”, a început să povestească bătrânul. „Eu nu știu să mă rog rugăciuni lungi, dar în fiecare zi la ora 12 fix vin și spun «Iisus, sunt eu, Jim». Aștept câteva minute apoi plec. Chiar dacă este o rugăciune scurtă, eu cred că El mă aude.

Mai apoi s‑a întâmplat ca Jim să fie accidentat și a ajuns la spital. Acolo el a avut o influență minunată asupra tuturor. Pacienții morocănoși au devenit veseli și de multe ori salonul răsuna de râsetele lor.

„Ei, Jim”, îi spuse într‑o zi o asistentă, „oamenii spun că tu ești responsabil de această schimbare în salon. Spun că tu ești mereu vesel.”

„Da, sunt! Cum să nu fiu? Este datorită vizitatorului meu. În fiecare zi el mă înveselește.”

„Vizitatorul tău?” asistenta a fost surprinsă. Observase că scaunul din camera lui Jim era mereu gol la ora de vizită, iar Jim nu avea rude. „Vizitatorul tău? Dar când vine el?”

„În fiecare zi”, răspunse Jim, cu o licărire în ochi. „Da, în fiecare zi la ora 12 fix, El vine și stă la picioarele patului meu. Îmi zâmbește și îmi spune: «Jim, sunt eu, Iisus».”

​Când Apostolul Toma s-a îndoit de faptul că Iisus a fost înviat şi că ceilalţi discipoli L-ar fi văzut şi ar fi vorbit cu El,[[Ioan 20:25]] a trebuit să-L vadă personal pe Mântuitor şi să atingă rănile din mâinile şi din picioarele Lui ca să se convingă. 

Asemenea privilegii sunt rare în viaţa de credinţă. De cele mai multe ori Dumnezeu doreşte ca noi să credem fără să fi văzut, lucru pentru care vom şi primi binecuvântări speciale.[[Ioan 20:29]]

Credinţa pentru a crede ceea ce nu putem vedea poate fi o adevărată luptă interioară, cu toate acestea o parte din răspuns este chiar în jurul nostru. Florile care apar primăvara, copacii încărcaţi de fruct şi orice recoltă bogată de grâu, porumb sau orez, toate cresc din seminţe relativ mici. Îngropate în întunericul pământului, îngrijite de căldura soarelui, udate de ploaie sau de grădinar, seminţele se transformă şi, în timp, devin plante mature.

​Pentru acest exerciţiu spiritual fă o plimbare în natură. Priveşte florile şi plantele. Frumuseţea şi misterele naturii sunt o reflectare a adevărurilor spirituale. În afară de cazul în care eşti un botanist, probabil că nu eşti conştient de fiecare detaliu prin care o micuţă sămânţă se transformă într-o plantă prosperă. În acelaşi fel, chiar dacă uneori te chinui cu întrebări legate de credinţă, credinţa ta poate totuşi să fie vie şi activă.

În timpul plimbării, opreşte-te şi examinează unele plante de aproape. Uită-te la modelele complexe. Miroase florile. Simte diferitele texturi ale frunzelor şi tulpinilor diferitelor plante, unele netede, altele aspre. Observă nuanţele de culoare şi stadiile de dezvoltare. Apoi fă câţiva paşi în spate şi admiră peisajul. Aminteşte-ţi că toate acestea au pornit de la nişte seminţe micuţe.

Acum gândeşte-te şi la credinţa ta. Nu-i nimic dacă nu este un copac maiestuos. Nu trebuie decât să înceapă de la o micuţă sămânţă. Plantează-o, îngrijeşte-te de ea, hrăneşte-o prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu,[[Romani 10:17]] şi ea va creşte.
​

​Se pare că tradiția dăruirii de portocale de Crăciun apare în întreaga lume. Se povestește de un episcop din Myra, Sfântul Nicolae, care a auzit de un om sărac ce nu avea zestre pentru cele trei fiice ale sale. Sf. Nicolae a dat fiecărei fete o pungă cu monede de aur ca să‑și înceapă viața. Portocalele ne amintesc de importanța dăruirii pentru ajutorarea celor în nevoie.

Poți crea și un ornament frumos de Crăciun cu portocale, numit Christingle. Iei o portocală și tai puțin în partea de jos ca să stea stabil pe masă. Tai o gaură în partea de sus în care să pui o lumânare. Poți folosi niște folie de aluminiu să prindă ceara topită. De jur împrejurul portocalei legi o pamblică roșie. Iei patru țepușe de lemn pe care pui fructe uscate sau alte bunătăți dulci și le înfigi în portocală. (Să ai grijă la foc, bineînțeles.)

Portocala reprezintă lumea, pamblica roșie reprezintă sângele și iubirea lui Hristos, cele patru țepușe reprezintă cele patru anotimpuri/ cele patru puncte cardinale, fructele reprezintă roadele Duhului Sfânt, iar lumânarea aprinsă îl reprezintă pe Iisus, lumina lumii.