​Images of loaves of bread by Marcos Isaias Mejía Guarcas/Pixabay. All other art by Didier Martin.

​Fiecare dintre aceste 24 spune o parte din povestea primului Crăciun.

Adapted from My Wonder Studio.

Un copac a fost lovit de un vânt puternic și a căzut la pământ.

A căzut și a lovit pământul cu o bufnitură – până atunci nu lovise nimic, doar se legănase ușor în bătaia vântului – a știut instinctiv că nu se va mai ridica vreodată.

Copacul suspină, de durere, de tristețe, de supărare, de frustrare. Vedea ceilalți copaci încă în picioare și plângea. Stătu mult timp la pământ între ramurile rupte, adormit, ca și cum ar medita la ce să facă cu trupul său colosal.

Apoi a început să dea lăstărei timizi. Lăstăreii au crescut, au devenit ramuri, toate îndreptându‑se în sus, întinzându‑se către cer în încercarea de a‑și recăpăta natura aeriană pe care o avusese înainte. A făcut ce a putut și a lăsat timpul să facă restul.

Apoi și‑a descoperit un alt scop. Copiii au început să se joace de‑a calul pe el și să pretindă că sunt într‑un castel; a devenit un cadru preferat pentru fotografii, un loc de joacă și un refugiu. Excursioniștii și veverițele îl foloseau ca podeț peste pârâu. Și astfel copacul și‑a găsit o viață nouă, o viață fericită – deși foarte diferită de ceea ce cunoscuse înainte – și și‑a dat seama că acesta era destinul lui.

A plouat mult de atunci, iar copacul căzut este încă la pământ, oferindu‑și crengile. Mușchiul i‑a acoperit rănile de la cădere. Cu timpul a devenit un element frumos și important al peisajului, până acolo că a fost construit un parc în jurul lui.

Din când în când, copacul își amintește și se gândește și dă mulțumiri pentru ziua în care soarta și‑a năpustit furia asupra lui. Deși nu va mai sta drept niciodată, sau ca ceilalți copaci, este mulțumit de situația lui știind că și‑a găsit locul și rolul, iar viitorul lui este în mâinile Creatorului său.

Ar putea fi asta și povestea noastră? Deși viețile noastre nu merg întotdeauna așa cum ne‑am așteptat, rezultatul s‑ar putea să fie mai bogat, mai profund și mai plin de semnificație dacă îl lăsăm pe Dumnezeu să folosească furtunile așa cum consideră El.

Dumnezeu aduce unele dintre cele mai mărețe victorii din aparente înfrângeri.
​

Ai pus vreodată o tulpină de țelină în apă colorată? Pe măsură ce apa este absorbită prin tulpină, țelina începe să‑și schimbe culoarea. Durează vreo două zile, dar în final țelina va prelua culoarea apei. Țelina absoarbe foarte rapid și orice otrăvuri și pesticide din aer sau din sol.

Sufletele noastre funcționează la fel. La orice ne expunem, ne influențează, fie spre bine, fie spre rău. Suntem bombardați continuu cu informații – prin internet, filme, muzică, cărți și, bineînțeles, prin oamenii cu care interacționăm. Însă felul în care acestea ne influențează nu este întotdeauna atât de evident precum efectul apei asupra țelinei.
​
Unele lucruri par inofensive, sau chiar bune, dar pot, în final, să aibă un efect negativ. Alte lucruri pot fi chiar plăcute și inofensive – poate chiar ne hrănesc intelectul și ne îmbunătățesc aptitudinile și cunoștințele. Dar tot nu ne hrănesc sufletele cu ceea ce este necesar ca să prosperăm.
​

De aceea Iisus ne spune să rămânem în El, ca El să fie sursa noastră. El ne oferă apa vieții – singura apă care ne va satisface setea sufletească. Psalmul 1 spune că cel ce se bucură de calea și Cuvântul lui Dumnezeu „este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc: tot ce începe, duce la bun sfârșit”. (Psalmul 1:3)
​
Să ne înfigem și noi rădăcinile adânc pe malul râurilor cu apa vieții.
​